<>

<>
.

Albert Camus

Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.

Friday, August 31, 2012

Recenzie Them or Us de David Moody


Parerea mea:
Și uite așa am ajuns și la ultimul volum din seria Hater a lui David Moody.

Them or Us adică pe românește Ei sau noi, un fel de care pe care. Dacă în volumul doi Dog Blood măcelul atinge proporții apocaliptice și l-am putea cataloga - păstrând proporțiile - ca horror, în partea a treia ne întoarcem într-un thriller distopic. Orașele sunt de nelocuit, peste tot stăpânește o iarnă nucleară, iar schimbații și cei câțiva neschimbați se străduie să supraviețuiască. Ca să vă dau un exemplu, și iar nu știu dacă ați văzut, atmosfera este ceva în genul filmelor din seria Mad Max cu Mel Gibson, dar nu în deșert, ci în decorul Marii Britanii. Schimbații s-au organizat în bande și au ocupat orașe în ruină de unde mai fac razii în căutare de mâncare sau în căutarea celor câțiva neschimbați supraviețuitori. Ca în orice gașcă, bineînțeles cel mai puternic conduce, iar acești indivizi încep să aibă vise de mari conducători. De aici nu mai e decât un pas până la lupta între ei. Dacă inamicul comun a dispărut, nicio problemă, se găsește întotdeauna cineva care s-o ia pe coajă.

Atmosfera este sumbră, iar destinul speciei umane este pecetluit. Dar așa cum stă bine unei povești, speranța nu trebuie să-i lipsească. Numai că avem o problemă... stocul de băieți frumoși și cu mușchi s-a epuizat așa că va trebui să ne mulțumim cu o epavă umană. Danny McCoyne este distrus atât fizic cât și psihic. Fizic după ce a supraviețuit unei explozii nucleare, iar psihic după evenimentele în care a fost implicată fiica lui. Datorită abilității sale de a-și putea controla instinctele în preajma neschimbaților este protejat de către unul dintre șefii furioșilor. Prins între sentimentele de regret ce îl macină permanent și lăcomia și excesele conducătorului neschimbaților de abia reușește să supraviețuiască precum un câine vagabond. Dar întâlnirea cu un alt furios ce poate să se controleze și care îi destăinuie că are grijă de un grup de oameni neschimbați supraviețuitori, face ca până și mizeria de viață pe care o avea să fie dată peste cap. Nebunia știrii avea să-l zdruncine și mai tare când tipul îi propune să-l ajute să-i salveze pe acești oameni. Pe fondul începerii unui război între armatele de furioși pentru putere și resurse, Danny mai râcâie o dată pe fundul sufletului său damnat și reușește să mai găsească ultima urmă de umanitate, demnitate și spirit de sacrificiu. Da sacrificiu, pentru că își va pune în joc și nenorocita de rămășiță de viață pentru a-i salva pe cei ce până mai devreme nu îi suporta lângă el. Adică așa cum se spune, orice suflet oricât de păcătos ar fi mai are o șansă de izbăvire. Se pare că Danny a găsit-o pe a lui. 

Finalul este dramatic, dar leitmotivul cărților lui Moody apare iar: Speranța. Speranța că acea mână de oameni înfometați și speriați vor reuși să reaprindă flacăra umanității într-o lume devastată.

Cam asta ar fi... dacă reușiți să puneți mâna pe cărți citiți-le pentru că merită!

George a.k.a. ZombieMaster

1 comment:

Geo. said...

Sincer, imi place mai mult coperta cu numarul doi! E mai faina!
Prima zici ca maniacul ala e ... brr.
Chiar maniac.

Si uite ca nu cred ca ai terminat seria.
Care pe care, cum am avut noi concurs la scoala!
Ah, deci trebuie sa ajung si la reviewu de la vol doi si sa ma delectez putin cu niscai blaad!
Hai ma, fara muschi?
Urat.
Naspa. A dat bomba in el.
Urat.
A cazut in mijlocul ceanului si a inceput sa fiarba. Balbarac. Balbarac.
Pff, deci se termina naspa! : (

Moarte, matze si toate cele, corect? Ma gandesc ca tipul moarte cu speranta ca lumea o sa se schimbe.
naspa de el.