<>

Albert Camus

Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.

Saturday, December 1, 2012

Recenzie Jocurile foamei

Jocurile foamei e o serie care mi-a plăcut. Cu atâta publicitate în jurul acestei serii, este destul de greu sa i se facă o prezentare justă. A fost citită şi răscitită, iar taberele s-au format deja. Este o poveste comună, superficială zic cei cărora nu le-a plăcut şi o serie fenomenală zic cei care s-au declarat partizanii ei. Se poate considera aşadar că primul merit al seriei este faptul că a iscat discuţii. Astfel mulţi au citit-o, mulţi au dezbătut pe marginea ei şi aproape toţi au susţinut-o.

 
Unii au acuzat-o (sau doar au arătat cu degetul) că nu e după o idee originală. S-au vehiculat multe cărţi, povestiri şi filme cu subiecte asemănătoare. În aceste condiţii, seria are încă un merit: nu e o reproducere oarecare, ci o ridicare la un nivel superior sau o altă viziune asupra aceluiaşi obiectiv. Ca în căsătorie – toate încep cu aceleaşi tradiţii, după aproximativ acelaşi tipar, dar nu toate ajung să fie căsătorii fericite. Ceva vechi şi ceva împrumutat – ideea de început, ceva nou – originalitatea, imaginaţia şi talentul scriitoricesc al autoarei, ceva albastru – speranţa care totuşi îi rămâne: Katniss şi Peeta.

Jocurile foamei atinge multe aspecte delicate dintre care unul ar fi sacrificiul de sine întâlnit nu doar la Katniss, ci la multe dintre personajele prezentate. Autoarea face cititorul să se întrebe pentru cine sau în ce scop ar putea face el un asemenea gest, cine şi ce merită un asemenea sacrificiu. Apoi, subtil, prin evenimente de proporţii variate, cititorul este făcut să se întrebe până unde ar merge şi ce ar fi dispus să facă pentru a supravieţui şi dacă ar mai putea trăi cu el însuşi după aceasta. Nu se știe dacă există o limită între bine şi rău, unde este aceasta şi dacă pentru a face un bine îţi este permis să faci un rău. Nu știm dacă există predestinare sau oamenii îşi pot croi singuri soarta, dacă poate fi schimbat ceva şi care este costul acestei schimbări.

Seria îndeplineşte foarte bine rolul distopiilor, anume acela de a trage semnale de alarmă. Semnale tăcute rezonează în subconştientul cititorului, semnale ale unei societăţi bolnave dar aparent ideală sau soluţie - pedeapsă optimă pentru un rău anterior, soluţie care este viciată de factorul uman sau de însăşi esenţa eronată a soluţiei în sine. Această societate este fundalul în care se îmbrăţişează elementele de acţiune pură, eliberarea socială, povestea de dragoste şi lupta împlinirii acestora.


Personajele evoluează, şi capătă noi valenţe. Katniss pierde uşor, uşor controlul pe care îl are asupra a ceea ce se întâmplă şi ajunge să fie manipulată chiar de cei care trebuie s-o protejeze – scopul scuză mijloacele? Peeta, din băiatul timid şi nestrălucitor, ajunge să înţeleagă mai bine şi mai repede ceea ce se întâmplă, să se implice în mod voit în revolta ce devine şi a lui şi să-i fie sprijin lui Katniss. Gale se lasă prins în luptele de eliberare şi anumite decizii îl îndepărtează de ea. Cei ce sunt sortiţi să devină noii lideri sunt chiar mai răi decât cei vechi, iar Snow capătă „faţă umană”.

Personajele secundare îşi au rolul lor bine determinat ce amuţesc cititorul. Soarta lor, a fiicei primarului, a lui Cray, Darius, Prim, Cinna, învingătorii jocurilor anterioare şi a tuturor celorlalţi care pierd câte ceva din ei, îşi lasă o amprentă puternică şi capătă valoare de simbol.

Jocurile Foamei este o lecţie despre ceea ce nu trebuie să lăsăm să se întâmple, despre dragoste şi sacrificiu, despre prietenie şi despre cum ar trebui să fim, despre pasiunea luptei, despre eliberare şi supravieţuire, despre ceea ce ne deosebeşte şi despre ceea ce ne face umani.

În ceea ce priveşte filmul, nu am putut fi obiectivă. Adică am făcut mereu comparație între carte şi peliculă. E părerea mea că realizatorii filmului au înlăturat cam toată încărcătura psihologică, rezultând un film de acțiune destinat tinerilor. Prin asta doar au avut de pierdut.

Orice părere a voastră e binevenită

7 comments:

Ralu said...

Geniala recenzie! Cred ca sunt ultima care nu a citit inca Jocurile foamei, dar voi incerca sa o achizitionez cat de curand. ♥

Elena G said...

Din toate cele 3 volume, primul mi s-a parut cel mai frumos. Poate ca ideea nu este originala dar in afara de seria Twilight aceasta este singura seria care m-a facut sa citesc si noaptea doar , doar voi afla cum se termina. Am vazut si filmul dar mi s-a parut slabut. Cred ca acesta este un exemplu concludent ca adaparea nu se ridica la nivelul cartii.

Alexandra Gheorghiev said...

geniala recenzie:x,nu am citit nici un volum din aceasta serie minunata si nici filmul nu am reusit sa-l vad,singura serie care mi-a deschis apetitul catre portile magice ale fantasticului a fost twilight si am savurat.o pana la ultima pagina.

shosetzua96 said...

Frumoasa recenzie.Am citit toate cartile au fost foarte frumoase dupa ce le-am terminat imi era dor de Katniss si Petta.

ank_adaus said...

eu prefer sa citesc cartiile dupa ce am vazut ecranizarile ca sa nu raman dezamagita, in general nu-mi plac modificarile scenaristilor.

Simona Husaru said...

Foarte reusita recenzia si bine atinse anumite puncte. Si mie mi se pare greu sa iti dai cu parerea asupra unei serii care a fost citita, rascitita, criticata si ridicata in slavi.
Eu nu am apucat sa citesc seria insa sunt extrem de curiosa daca imi va placea la fel de mult ca si celorlalti. Eu am o presimtire ca o sa mi se pare o lectura ok si atat. Insa nu am de unde stii pana nu o citesc!

~ I still hope !~ said...

Nici acum nu am apucat sa citesc cartile, am vazut doar filmul :(
Recenzia e super! Trebuie sa i-au in serios achizitionarea seriei :D